Scurt istoric
Aikido, o artă marțială japoneză profundă și elegantă, are o istorie bogată și îndelungată. Rădăcinile sale se regăsesc în alte stiluri și discipline marțiale tradiționale japoneze, dar este fondat și dezvoltat într-un mod unic de către Morihei Ueshiba, cunoscut și sub numele de O-Sensei.
Istoria Aikido-ului își are începuturile în Japonia secolului al XX-lea. Morihei Ueshiba, născut la 14 decembrie 1883 într-un sat din prefectura Wakayama, a fost fondatorul Aikido-ului și a devenit o figură centrală în dezvoltarea acestei arte marțiale.
O-Sensei, așa cum este adesea numit, și-a început călătoria marțială studiind mai multe stiluri de arte marțiale tradiționale japoneze, inclusiv Daito-ryu Aiki-jujutsu și Kenjutsu (tehnici de sabie). Experiența sa în aceste discipline l-a inspirat și l-a determinat să înceapă dezvoltarea unei noi forme de artă marțială, care să promoveze armonia și non-violența.
O-Sensei a fost influențat și de învățăturile și înțelepciunea filozofică și spirituală, integrând în practica sa principii precum budo (calea războiului), aiki (unificarea energiilor) și misogi (purificarea și curățarea interioară).
Aikido-ul tradițional își găsește rădăcinile în conceptul de aiki, care înseamnă armonizarea și unificarea energiilor, atât în propria ființă, cât și în interacțiunea cu ceilalți. O-Sensei a dezvoltat tehnicile Aikido-ului într-un mod care nu se bazează pe forță brută, ci pe utilizarea eficientă a energiei și mișcărilor circulare. Prin intermediul tehnicilor sale, el a demonstrat abilitatea de a redirecționa și a utiliza puterea adversarului în avantajul său.
Istoricul Aikido-ului este strâns legat de viața și experiența lui Morihei Ueshiba. O-Sensei a transmis cunoștințele sale unui număr restrâns de ucenici, care au contribuit la răspândirea și dezvoltarea Aikido-ului în întreaga lume. Astăzi, Aikido-ul este practicat în diverse țări, având numeroși instructori și studenți dedicați.
Aikido-ul tradițional continuă să fie o formă de artă marțială practicată în scopul dezvoltării armoniei și auto-perfecționării. Este o cale de a învăța să ne echilibrăm și să ne coordonăm mișcările, să cultivăm calmitatea și să fim conștienți de energia noastră și a celor din jur.
Morihei Ueshiba este cunoscut pretutindeni în lume ca fondatorul Aikido-ului, cea mai sprirituală şi iluminatoare dintre artele marţiale moderne. Marele merit al lui O Sensei, este că a transformat tehnicile de luptă din Arta Razboiului, în unelte de lucru în Arta Păcii, pentru modelarea Omului ca ființă holistică. Din punct de vedere tehnic, imaginea venerabilului maestru înalt de numai 154 cm, care dobora fără efort un practicant masiv, este familiară. Maestrul Ueshiba este cunoscut de practicanţii de Aikido, ca O-Sensei (“Marele Învăţător”).
Acesta s-a născut pe 14 decembrie 1883, în Tanabe – Japonia, într-un sat de pescari şi fermieri din districtul Kii, actuala prefectură Wakayama, în inima unei regiuni în care îşi au originile cele mai vechi rădăcini ale misticismului japonez. Acest district, cunoscut sub numele de Kumano, era considerat “poarta catre Dumnezeu”. Morihei era astfel înconjurat, de la naştere, de o ambianţă ce palpita de prezenţa divinităţii, a supranaturalului şi misteriosului.
Ca urmare a naşterii sale premature, Morihei a fost un copil fragil, de timpuriu manifestând o atracţie deosebită atât către ştiinţe esoterice cât şi cele exoterice. În primii ani ai copilăriei, Morihei a fost un copil destul de slab şi bolnăvicios, având mereu tendinţa de a sta în casă în loc de a ieşi afară cu ceilalţi copii.
Deoarece băiatul devora sute de cărţi de factură foarte variată, fiind în special atras de matematică şi fizică, în jurul vârstei de şapte ani Morihei a fost trimis la Jizadera – o şcoală locală a templului de rit budist Shingon, unde se studiau clasicii chinezi. Plictisit de textele seci şi moralizatoare confucianiste, Morihei l-a rugat pe preotul Shingon să-i povestească din legendele miraculoase ale lui “En no Gyoja” şi “Kobo Daishi”, şi să-l înveţe ritualurile esoterice Shingon, tehnicile de meditaţie şi incantaţiile secrete.
Budismul Shingon utiliza metodele tantrice de antrenament al propriului corp, studiul artelor, muzicii şi a filozofiei pentru a aduce iluminarea chiar din timpul acestei vieţi.
Văzându-l atât de marcat de lumea spirituală şi pentru a contraataca starea visătoare a fiului său, Yoroku a început să îi spună poveşti despre străbunicul lui – “Kichiemon” – care se spune că ar fi fost unul dintre cei mai puternici samurai în zilele lui. Având în vedere şi fizicul insuficient dezvoltat şi temperamentul nervos al fiului său, Yoroku l-a încurajat pe Morihei să participe la antrenamente de lupte sumo, la alergare si înot. Băiatul s-a alaturat şi expediţiilor locale de pescuit, devenind rapid un bun mânuitror al harponului. Sub privirea atentă a lui Yoroku şi a unui profesor de la şcoala ce a început să se intereseze în mod special de neobisnuitul copil, Morihei şi-a modelat treptat corpul. Conştient de puterea sa potenţială, baiatul visa să se transforme într-o bună zi în cel mai puternic om din lume. Şi-a călit pielea făcând zilnic duşuri cu apă rece ca gheaţa şi rugându-şi prietenii să arunce în el cu castane în coajă. Puterea lui a crescut atât de mult, încât era chemat să care în spate copiii bolnavi spre oraşul cel mai propiat, la aproape 80 km distanţă, pentru îngrijire medicală. Necesitatea de a dobândi putere i-a fost întărită într-o noapte, când tânărul a fost martor la lupta tatălui său cu un grup de bătăuşi trimişi de rivalii săi politici.
La vârsta de 13 ani, după ce obţine diploma şcolii primare superioare, este admis şi la cursurile secundare ale Prefecturii Tanabe pe care le părăseşte însă înainte de a obţine diploma, găsindu-şi de lucru la oficiul serviciilor funciare, îndeletnicindu-se mai apoi cu diferite meserii mărunte. În 1901 studiază pentru puţin timp Tenjin Shin Yo-ryu Ju-jutsu sub îndrumarea maestrului Tozawa Tokusaburo. În 1902, în urma modificării unor prevederi legislative şi a protestului său faţă de acestea îşi dă demisia din administraţie şi pleacă la Tokio, în districtul Nihobashi unde îşi deschide propriul magazin (“Ueshiba magazin – librărie şi papetărie şcolară”). După o criză de Beri-Beri, dar şi pentru că era prea puţin potrivit pentru viaţa de negustor, se întoarce în satul său natal, Tanabe. Anul respectiv l-a petrecut studiind principiile şcolii Yagyu shinkage-ryu. Perioada de şedere la Tokio (şi mai ales cea imediat următoare) a fost debutul său veritabil în studiului artelor marţiale, în principal Ju-jutsu şi Ken-jutsu tradiţional, realizând cu adevărat afinitatea pe care o are faţă de artele marţiale. A studiat Ju-jutsu tradiţional la Dojo-ul Kito-ryu şi arta sabiei la centrul de instruire Yangyu Shinkage-ryu.
În 1903 se căsătoreşte cu Hatsu Itogawa Hokaw pe care o cunoştea încă din copilărie. La sfârşit de decembrie, a fost înrolat în armata imperială, fiind încorporat în regimentul al 61-lea de infanterie din Wakayama, fiind trimis în Manciuria în anul 1904.
După războiul ruso-japonez ce a durat până în 1906, de unde s-a întors cu gradul de sergent pentru faptele sale de curaj în luptă, a trecut în rezervă şi s-a întors acasă la Tanabe. Pregătirea din timpul armatei şi al războiului îl determină să continue exerciţiile fizice şi studiul artelor marţiale, la întoarcere el continuând să se instruiască în stilul Yagyu-ryu, sub conducerea maestrului Nakai Masakatsu (un om dur, care a călit şi modelat dorinţa tânărului Ueshiba). Ueshiba a continuat studiul artelor marţiale la Şcoala Goto din Yagyu-ryu Jujutsu şi apoi, din 1907, tatăl său obţine aprobarea pentru a-l face elev şi la Judo Kodokan Dojo. În 1908 obţine certificatul de instructor în Yagyu-ryu Jujutsu şi, cu ajutorul tatălui său, deschide imediat un dojo în Tanabe, chiar la ferma unde trăiau, continuându-şi cu pasiune antrenamentul. Tot acolo a fost invitat şi binecunoscutul antrenor de Jujutsu, Takake Kiyoichi, pentru a-l instrui.
În acest timp, Ueshiba a devenit tot mai puternic, forţa lui fizică, în special a braţelor, devenind aproape legendară.
În 1915, Morihei îl cunoaşte pe Sokaku Takeda, celebrul maestru de Daito-Ryu Aiki-Jutsu. Aflându-se în faţa unui asemenea maestru, îşi dă seama de cât de slab este încă şi începe din nou un antrenament asiduu. După aproximativ o lună, întors în Shirataki, construieşte un Dojo unde îl invită pe Maestrul Takeda să locuiască. Acesta acceptă şi îl îndrumă pe Morihei ajutându-l să evolueze în artele marţiale. În septembrie 1916, obţine certificatul “kyoji dairi” (de profesor, respectiv maestru) în Daito-Ryu Aiki-Jutsu. Sokaku Takeda a fost fără îndoială unul dintre cei mai valoroşi budoka ai tuturor timpurilor, dar caracterul său nu era prea evoluat: era impulsiv, vanitos şi se lăuda mereu cu faptele sale de arme.
Morihei s-a retras din viaţa publică în 1942, încredinţând conducerea propriului Dojo, fiului său Ueshiba Kisshomaru (27.06.1921 – 4.01.1999), instalându-se la ferma pe care o cumpărase în 1935, la Iwama. Aici a creat un sanctuar dedicat “întâlnirii lui ki” şi celor “patruzeci şi doua de divinităţi, paznice ale universului” şi devotându-se fiecare minut din restul vieţii sale, perfecţionării şi răspândirii Aikido-ului, ca Artă a Păcii. Astfel, anii 1942-1952, a reprezentat perioada în care maestrul a perfecţionat tehnicile şi a consolidat filozofia din Aikido, aşa cum a rămas şi o cunoaştem şi noi acum.
Pe data de 26 aprilie 1969, Ueshiba s-a stins din viaţă cu sufletul împăcat şi liniştit, “reîntorcându-se la Sursă”. Rămăşiţele sale pământeşti au fost duse în templul familial Kozanji, din Tanabe. La 1 mai al aceluiaşi an, Împăratul Hirohito a decernat postmortem o ultimă medalie în amintirea celui care a fost cel mai mare profesor de arte marţiale al tuturor timpurilor: Morihei Ueshiba.