“Cum ți s-a părut?” O întrebare simplă care mie mi-a dat probleme în găsirea răspunsului, așa că am inventat un “altfel” ca răspuns, care să îmi dea un răgaz în care să aranjez toate informațiile selectate de creier – gandire defectuoasă de programator, if_then_else.
Inca de la inceputul deplasarii – aeroportul Kansai, Osaka – am intrat intr-o altfel de lume. Acesta, construit pe o insula artificala aflata in Golful Osaka, era inceputul calatoriei intr-o tara foarte aglomerata, in care fiecare metru patrat de pamant trebuie sa aiba utilitate. Drumul de peste 40 de km pe o autostrada situata, ca inaltime, undeva intre etajul 2 si 3 nu mi-a permis sa vad foarte multe insa cu siguranta am fost uimit de aglomerarea urbana si de densitatea de spatii cu destinatie industriala.
Ziua care a venit a adus accentuarea lipsei de spatiu. Camera de hotel, care a trecut neobservata datorita schimbarii de fus orar si a oboselii drumului, situata la etajul 13 mi-a permis sa am o prima vedere panoramica asupra zonei Nipponbashi, unde eram cazat. Entuziasmul primei descoperiri a fost insa estompat de conglomeratul de reclame, parcari, blocuri, case, cabluri, autostrazi suspendate care nu respectau nici o regula de urbanism. Am incercat sa gasesc asemanari cu ce mai vazusem pana atunci si, desi pot spune ca am vazut destule locuri din lume, nu am gasit nimic in baza de date. Am inceput prima mea zi de Japonia cu o impresie nu tocmai placuta, care mi-a afectat cu siguranta imaginile care au urmat: costumatia colorata si lipsita de inhibitii, depasind uneori limita unui bun simt european (chiar si de sud-est), a tinerei generatii, pantofii care le sareau din picioare si care le deformau mersul, aglomeratia infernala a galeriilor comerciale si a statiilor de metrou.